O speranta...

Aceasta poezie am compus-o in urma cu 7 ani...poate din nevoia de exteriorizare a trairilor mele de copil, din pofta de a-mi ocupa timpul liber care pana atunci era revervat orelor de teatru si poate din dorinta de a-mi acoperi fustrarile care se invarteau in mintea mea in urma retragerii fortate de pe scena teatrului de papusi din oraselul meu. Acum cateva zile, cand am rascolit prin teancul de ziare, caiete, carti, insemnari vechi si ingalbenite de vreme am descoperit, printre altele, si aceasta poezie optimista in paginile unui carnetel confectionat manual la clubul de teatru. Ce-a mai ramas din tot? Sunt convinsa ca e doar o pagina ofilita de trecerea timpului, insa din momentul in care o deschid, nimicul care-a mai ramas devine deodata un tot, un cadru complet de zgomote plapande si, parca, fara sa-nchid ochii ca-n vis, zaresc, desprinsa din randurile poeziei, o scena incarcata cu multe personaje, masti, roluri, replici, ochi timizi, maini tremurande, voci cuviincioase si sunete joviale.

O speranta la poarta
visarii
Si credinta taie lantul
disperarii;
Nu e greu sa trecem peste
toate
Lumea-nainteaza si la poarta
bate.
Sa rodeasca roade
Multe, minunate
Doar aici, sub soare,
Sunt adevarate.
E tarziu acuma,
Ceasul disperarii
Bate tot mai tare,
Clipele pierzarii;
Sufletul o crede...
Si tare regreta
Cand la judecata,
Va fi tot prezenta.
Linistea din suflet,
O pierdem mereu...
O! Aveti iubire!
Credeti in Dumnezeu!...

Fiica mea, America de Ileana Cudalb

Un roman spectaculos care invita cititorii sa descopere atitudinea stilului clasic al personajelor, peisagistica inconfundabila a spatiului rural si intrigile care stau parca sa destrame o familie. Un roman modern, nonconformist, capitalist...
Nimic din ceea ce va afla cititorul din romanul Ilenei Cudalb nu îi confirmă prejudecăţile şi obişnuinţele de lectură: de la titlu la trama diegetică, de la psihologia personajelor la modalitatea expunerii - totul semnifică o personalitate deosebit de puternică, obişnuită să meargă pe propriile ei căi şi să reuşească în condiţiile alese de ea însăşi. Astăzi, când literatura aventuros sentimentală, uneori cu coloratură istorică, este ilustrată de o mulţime de bărbaţi care scriu sub pseudonime feminine, Ileana Cudalb scrie o literatură fără sentimentalisme şi ocolişuri de umbră, puternică, reţinută, bine condusă şi limpede construită, fără nimic moale şi dulce în alcătuirea subiectului şi în întorsătura frazei, o literatură care ar putea fi foarte bine iscălită cu un nume bărbătesc, pentru că este a unui prozator format, stăpân pe universul său imaginar şi pe mijloacele sale de expresie.
Ne aflăm în faţa unuia dintre primele romane actuale care refuză să îşi plaseze personajele într-o lume datată istoric sau într-o contemporaneitate fără trecut; dimpotrivă, personajele Ilenei Cudalb traversează atât anii socialismului victorios, cât şi epoca de tranziţie spre capitalismul incert păstrându-şi personalitatea şi adaptând-o noilor condiţii. Care nu sunt nici falsificate, nici exagerate, ci trasate lucid ca fundal al unor relaţii în primul rând sufleteşti.
Din povestea unei devastatoare iubiri nepotrivite şi nefericite - subiect ce s-ar pretat cu o înspăimântătoare uşurinţă la melodramă - Ileana Cudalb extrage materia unei tragedii existenţiale, expuse cu o sobrietate care face din lipsa patetismului o calitate dominantă. Deşi istoria constă din încrucişarea mai multor monologuri - deci a mai multor naraţiuni la persoana I, partea cea mai intensă revenindu-i femeii îndrăgostite de un bărbat inferior ei, slab, nehotărât, lăsându-se condus de întâmplare, tehnica este a expunerii sobre şi lucide, fără tentaţiile evaziunii, divagaţiei, poetizării, a ocolului mnemotehnic, atât de greu de evitat când e vorba de un monolog interior. Altfel spus, modalitatea expunerii la persoana I reflectă întocmai structura psihică a personajului: o femeie inteligentă, puternică, hotărâtă, cu personalitate, neînfrânată de eşecuri - o femeie modernă, după criteriile contemporane ale succesului, trăind însă drama devastatoare a unei femei îndrăgostite definitiv, după criteriile iubirii atemporale, de un bărbat absolut banal. Povestea unei familii ţărăneşti care îşi asumă istoria şi o traversează învingându-i vicisitudinile, familie din care porneşte protagonista ajunsă, în capitalism, femeie de afaceri reuşite, reia - polemic prin modalitatea tratării - o temă îndrăgită de romanul românesc dintotdeauna, pentru a o trece şi ea peste pragul tranziţiei şi a demonstra că poate exista continuitate într-o literatură ale cărei căi de înnoire au stat, în mare parte, în schimbarea violentă a problematicii. Nimic din ceea ce face sau scrie Ileana Cudalb nu este conformist sau banal, pentru că gestul clişeelor literare - ale sentimentalismului, al poetizării, al aventurii, al banalităţii pe teme istorice - se săvârşeşte fără gălăgie, discret, dar hotărât şi exact; ca şi stilul în care scrie, el pare natural. Această naturaleţe obişnuim să o numim talent. Romanul Fiica mea America este semnul pătrunderii în literatura română a unuia dintre cei mai înzestraţi prozatori pe care îi avem astăzi.
Editorial de Roxana Sorescu, Prefata Romanului

Bon Voyage!!!

Le jour du depart arrive. Rien ne manque, ni une valise, ni en enfant. Bon voyage. Ils partent. Ils sont partis. Ils roulent. Ils mangent. Ils dorment. Ils visitent. Ils envoient des cartes postales. Ils goutent des specialites regionales. Lors des grandes randonnees, ils dejeunnent au bord du chamin, dans un bois, au son de la radio a pleine puissance, tandis que s'eparpillent autour d'eux les papiers gras et les boites de conserves. Paix de champs! Solitude des forets! Ils repartent. Ils courent. Ils voient. Ils rentrent. C'est fini. En mange de son guide, a chaque etape, le pere, soigneux, a ecrit : fait. La cathedrale? Faite. Le Rembrandt? Fait. Le tombeau de la duchessse? Fait. Le jambon au gratin? Fait. Tour a tour, d'annee en annee, ils ont fait les chateuax de la Loire, les pardons bretons, les plages de la Manche, ils ont fait les Cevennes, la Provence, les Dolomites, les Pyrenees...Que leur reste-t-il a faire? Le monde est si petit!
PIERRE GAXOTTE