Ma simt apusa...

Viata nu ne ofera de fiecare data ceea ce ne dorim, ci ne forteaza sa acceptam evenimentele asa cum se intampla ele: grabit, fara precedent. Dar ce se intampla atunci cand percepi o persoana apropiata intr-un anumit fel si apoi aceasta actioneaza invers proportional asteptarilor tale? In prima faza, se instaureaza un gand in mintea ta care seamana perfect cu "ce a determinat-o sa actioneze astfel decat mi-as fi imaginat eu". Iar cand o intreb gasesc raspunsuri evazive, fara continut, care nu ma satisfac.
Pana la un punct cu totii traim si actionam conform unor scheme care nu conincid de fiecare data cu schema proiectata de celalalt si toti dezamagim. Pentru ca dincolo de obiceiuri, vestimentatie, loc de naster, necazuri sunt fiinte. Creaturi care au tendinta sa omita, sa astupe cu lopata ceva poate ce-ar fi trebuit spus la un moment dat.
In momentul de fata am sentimente ciudate, care se aseamana cu un gol imens...si cu un intuneric. Cu toate ca afara e totusi soare si lumina, eu stau intr-un continuu intuneric care ma face tot mai mica in fata fiintei dragi...
Inainte sa scriu postul aveam atatea idei, dar acum ma simt apusa...Apusa pentru ca lucrurile pe care eu mi le-am imaginat nu sunt tocmai asa...Nu prea mai am incredere, dar nu pot sa-i spui pentru ca ma leaga atat de multe de aceasta fiinta. Si totusi as vrea sa ii spui, ca usor m-a dezamagit, ca nu ma asteptam, nu ma asteptam dupa atata timp, ca as fi preferat sa fie sincera si onesta si corecta si realista. Pentru ca asa am fost si eu...Si pentru ca am dreptul sa cer asta...Oblig sa cer asta...
O tipa mi-a zis (stie ea cine si se recunoaste daca citeste postul) - "nu face o prioritate ptr cei care fac o optiune din tine". Ma tem ca asta s-a intamplat in privinta mea. Imi pare rau, dar nu pot sa nu ma comport altfel. Pentru ca daca nu m-as comporta altfel, m-as preface...si nu cred ca pot face asta atat de bine incat sa nu fiu data de gol.
Ma simt ca o barca care a ajuns la careu, dar care s-a lovit de mal pentru ca a incercat sa nu triseze. Iar ceilalti care au trisat au fost alesi sa castige.
Ma simt ca o stanca care n-a mai simtit de ani picior de om, pentru ca pe acolo nu orice poate ajunge oricine.
Ma simt ca o pasare care isi canta moartea, fiindu-i teama ca la moartea sa nu-i va canta nimeni.
Ma simt ca o strada cu gropi...unde pe masura ce merg, mai cade cate un prieten in cate o groapa pentru ca a picat testul prieteniei.
Ma simt ca Stefan...infrant...dar cu putin mai multa minte...:)

Daniela, Sambata seara 13.11.10

N-ai sa recunosti...20 de ani

Mi-e dor sa mai zambesc ca inainte, sa plutesc prin vazduhul colorat si nepatat de nimeni. Din tot ce-a fost n-a mai ramas nimic…sau mai bine zis acel ceva care a mai persistat a murit incet,incet…O caramida care a contribuit la formarea mea ca om si ca fiinta a cazut in clipa in care am intrat pe usa indeciziei si a ignorantei.Totul a fost atat de rapid incat a necesitat o uriasa putere de adaptare din partea mea pentru a putea supravietui…Si astazi de 1 decembrie 2006 sunt convinsa ca am iesit invingatoare…ca am luptat pentru mine si am crezut cu tarie in visul meu. Asa incepe povestea mea, dar nu cu vestita sintagma “a fost odata ca niciodata”…in povestirea mea nu exista asa ceva…povestea mea e reala, faptele sunt veridice, nimic nu e fabricat si impachetat- gata sa ofere publicului larg oferta…A mea e altfel, ciudata poate, dar cred ca mai ciudate au fost personajele care au interpretat rolurile principale.

Era o era a banului, a superficialului cand am deschis portita si am intrat: cu pasii moi si grei, cu fata plina de sperante si inima lipita de fereastra succesului. Am privit in jur si ceea ce am vazut nu m-a uimit, dar nici nu m-a multumit. Am tacut si mi-am continuat drumul- un drum care avea sa ma transforme dintr-o persoana cu suflet curat intr-una fara determinare si plina de sentimente murdare. Sau mai correct zis, asta era principalul scop al lui- dak a reusit sau nu ramane de cercetat. Prin vant si ploi am alergat, prin noroi am inotat, dar mai ales prin MINCIUNA am invatat ca totu-i atat de schimbator si instabil. Ca nimic nu se cladeste pe prostie si mizerie, ca nu exista viata mai presus de ratiune si de stele. Am colindat fara noima poteca destinului, crezand in ea si in piedicile care mi se interpuneau fara macar sa imi imaginez ca exista rautate si necredinta la fiecare pas. Am rupt din firmitura adevarului si am compus treptat o realitate imediata care venea grabita din urma. Iubirea si gandirea pozitiva au fost prietenii mei cei mai trainici, au plans alaturi de mine cand ma izbeam de durere si mi-au inteles fiecare slabiciune. Nu doream sa lansez mila sau compasiune, nici macar atat…vroiam doar o bucatica de pace; cu cat imi doream mai mult acest lucru cu atat intarzia sa apara, sa proiectez luminita de la capatul tunelui, sa imi pazeasca calea si firea. In timpul unui inceput furtunos am adorat forta exterioara a naturii care imi trimitea senzori protectori si franturi de soapte sfinte. Am adorat purtarea cuviincioasa a pasarilor care imi cantau sosirea unei noi vieti…am laudat vocea noptii care ma instiinta ca trebuie sa gasesc rabdarea care zace in mine…totul a sunat in mintea si inima mea a proaspat si prematur.

To be continued...

Coeficientul inceputului...

Stiu cine m-a determinat sa scriu iarasi. Un anonim care ma seca zi de zi pe blog cu rugaminti fierbinti sa incep

sa rescriu povesti, O prietena pe nume Dana care imi tot repeta zilnic sau aproape zilnic ca de cate ori da click

pe blogul meu ii apare ultimul post de acum doi ani care se intituleaza "Amaraciunea". Aaaa, nu e suficient? Recunosc

imi doream sa mai scriu, insa doar cand mai cotrobaiam prin alte bloguri celebre sau nu. Si atat. Ma opream la gandul

asta. Si stiu de ce. Din lene, comoditate, stresuri cotidiene. Adica am mai compus ca sa ma destresez ce-i drept, insa

nu am si publicat. Acum ca am mai aruncat in trecul grijile ce m-au urmarit pana de curand, am luat o initiativa

de exceptie :)). Sa mai scriu din "mingea mea cu creier" ca sa impartesc si celor dragi, dar si celor necunoscuti

cate un bob din viata mea. Asa ca welcome!!!