Ma simt apusa...

Viata nu ne ofera de fiecare data ceea ce ne dorim, ci ne forteaza sa acceptam evenimentele asa cum se intampla ele: grabit, fara precedent. Dar ce se intampla atunci cand percepi o persoana apropiata intr-un anumit fel si apoi aceasta actioneaza invers proportional asteptarilor tale? In prima faza, se instaureaza un gand in mintea ta care seamana perfect cu "ce a determinat-o sa actioneze astfel decat mi-as fi imaginat eu". Iar cand o intreb gasesc raspunsuri evazive, fara continut, care nu ma satisfac.
Pana la un punct cu totii traim si actionam conform unor scheme care nu conincid de fiecare data cu schema proiectata de celalalt si toti dezamagim. Pentru ca dincolo de obiceiuri, vestimentatie, loc de naster, necazuri sunt fiinte. Creaturi care au tendinta sa omita, sa astupe cu lopata ceva poate ce-ar fi trebuit spus la un moment dat.
In momentul de fata am sentimente ciudate, care se aseamana cu un gol imens...si cu un intuneric. Cu toate ca afara e totusi soare si lumina, eu stau intr-un continuu intuneric care ma face tot mai mica in fata fiintei dragi...
Inainte sa scriu postul aveam atatea idei, dar acum ma simt apusa...Apusa pentru ca lucrurile pe care eu mi le-am imaginat nu sunt tocmai asa...Nu prea mai am incredere, dar nu pot sa-i spui pentru ca ma leaga atat de multe de aceasta fiinta. Si totusi as vrea sa ii spui, ca usor m-a dezamagit, ca nu ma asteptam, nu ma asteptam dupa atata timp, ca as fi preferat sa fie sincera si onesta si corecta si realista. Pentru ca asa am fost si eu...Si pentru ca am dreptul sa cer asta...Oblig sa cer asta...
O tipa mi-a zis (stie ea cine si se recunoaste daca citeste postul) - "nu face o prioritate ptr cei care fac o optiune din tine". Ma tem ca asta s-a intamplat in privinta mea. Imi pare rau, dar nu pot sa nu ma comport altfel. Pentru ca daca nu m-as comporta altfel, m-as preface...si nu cred ca pot face asta atat de bine incat sa nu fiu data de gol.
Ma simt ca o barca care a ajuns la careu, dar care s-a lovit de mal pentru ca a incercat sa nu triseze. Iar ceilalti care au trisat au fost alesi sa castige.
Ma simt ca o stanca care n-a mai simtit de ani picior de om, pentru ca pe acolo nu orice poate ajunge oricine.
Ma simt ca o pasare care isi canta moartea, fiindu-i teama ca la moartea sa nu-i va canta nimeni.
Ma simt ca o strada cu gropi...unde pe masura ce merg, mai cade cate un prieten in cate o groapa pentru ca a picat testul prieteniei.
Ma simt ca Stefan...infrant...dar cu putin mai multa minte...:)

Daniela, Sambata seara 13.11.10