Saturday, April 5, 2008

O speranta...

Aceasta poezie am compus-o in urma cu 7 ani...poate din nevoia de exteriorizare a trairilor mele de copil, din pofta de a-mi ocupa timpul liber care pana atunci era revervat orelor de teatru si poate din dorinta de a-mi acoperi fustrarile care se invarteau in mintea mea in urma retragerii fortate de pe scena teatrului de papusi din oraselul meu. Acum cateva zile, cand am rascolit prin teancul de ziare, caiete, carti, insemnari vechi si ingalbenite de vreme am descoperit, printre altele, si aceasta poezie optimista in paginile unui carnetel confectionat manual la clubul de teatru. Ce-a mai ramas din tot? Sunt convinsa ca e doar o pagina ofilita de trecerea timpului, insa din momentul in care o deschid, nimicul care-a mai ramas devine deodata un tot, un cadru complet de zgomote plapande si, parca, fara sa-nchid ochii ca-n vis, zaresc, desprinsa din randurile poeziei, o scena incarcata cu multe personaje, masti, roluri, replici, ochi timizi, maini tremurande, voci cuviincioase si sunete joviale.

O speranta la poarta
visarii
Si credinta taie lantul
disperarii;
Nu e greu sa trecem peste
toate
Lumea-nainteaza si la poarta
bate.
Sa rodeasca roade
Multe, minunate
Doar aici, sub soare,
Sunt adevarate.
E tarziu acuma,
Ceasul disperarii
Bate tot mai tare,
Clipele pierzarii;
Sufletul o crede...
Si tare regreta
Cand la judecata,
Va fi tot prezenta.
Linistea din suflet,
O pierdem mereu...
O! Aveti iubire!
Credeti in Dumnezeu!...

4 comments:

taty_ana87 said...

oo...mare dreptate ai..daca ai grija de lucrurile care Ii sunt dragi lui Dumnezeu, atunci El va avea grija de lucrurile care iti sunt dragi tie..

Adelina said...

Nu cred ca ceea ce astazi este sfarsit, maine va fi inceput.Ceea ce nu a trecut pe langa noi, ramane in noi intr-o forma sau alta.

Scrido said...

inteleg ca esti o persoana credincioasa.acum 7 ani aveai 13-14 deci e destul de matura poezia cu toate ca deobicei adolescentii la varsta aia viseaza catre alte destinatii.interesant oricum

A l a said...

nice!incerc sa-mi amintesc ce preocupari aveam acum 7 ani...